Descriere Noutati Activitatile proiectului Inscriere Achizitii Contul tau Media Linkuri



! esti al 46157lea vizitator
Relansarea economică: rolul antreprenoriatului între politicile guvernamentale şi strategiile europene

 Hotel Athenee Palace Hilton Bucureşti, Sala Le Diplomat,

în data de 17 Noiembrie 2009, începând cu ora 09.30

 

 Conferinţa se desfăşoară în cadrul proiectului ANTREPRENORI EUROPENI,  implementat de Centrul de Analiza si Dezvoltare Institutională - Eleutheria (CADI), în parteneriat cu Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR) şi European School of Management (ESCP-EAP) Londra. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007 – 2013, Axa prioritară 3 „Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor”, Domeniul major de intervenţie 3.1 „Promovarea culturii antreprenoriale”. 

 

Antreprenoriatul este cheia strategiilor europene care combină scopul redresării din criza actuală cu cel al fundamentării creşterii economice pe termen lung. Atât Planul european de redresare economică (2008) cât şi strategia Gandiţi mai întâi la scara mică: Prioritate pentru IMM-uri. Un „Small Business Act” pentru Europa (2008) prevăd politici şi măsuri pentru încurajarea antreprenoriatului şi facilitarea activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii. Printre acestea se numără: reducerea poverilor administrative pentru IMM-uri, anularea obligaţiei de a pregăti bilanţurile anuale şi asigurarea plăţii facturilor de către autorităţile publice către IMM-uri în cel mult o lună, sprijinirea ocupării forţei de muncă prin reducerea cheltuielilor sociale ale angajatorilor în cazul veniturilor mici şi cote reduse de TVA pentru serviciile cu utilizare intensivă a forţei de muncă, creşterea accesului la finanţare, inclusiv din fonduri structurale. 

 

Conferinţa va oferi un cadru de dezbatere a impactului strategiilor europene şi transpunerii acestora în politicile guvernamentale din România asupra mediului de afaceri. Dezbaterile vor aduna la aceeaşi masă reprezentanţi ai firmelor, ai societăţii civile, camerelor de comerţ dar şi universităţilor, care vor avea prilejul să discute cu înalţi oficiali din instituţiile publice. Nu în ultimul rând, conferinţa prilejuieşte prezenta pentru prima dată în România a domnului Scott Jacobs, expert de talie internaţională, unul dintre iniţiatorii reformei reglementărilor şi simplificării administrative în cadrul OECD şi care a asistat zeci de guverne în îmbunătăţirea cadrului legislativ pentru IMM-uri, având numeroase lucrări publicate pentru OECD, Banca Mondială şi FMI. Pentru detalii privind activitatea lui Scott Jacobs, vă invităm să vizitaţi www.regulatoryreform.com.

 

Ne exprimăm încrederea că această conferinţă vă va oferi prilejul unei dezbateri interesante pe subiecte de actualitate pentru firma/organizaţia Dv. şi vă aşteptăm pe data de 17 noiembrie. Conferinţa este deschisă reprezentanţilor oricărui IMM, PFA, ONG, asociaţie patronală sau de afaceri şi universităţi. Încurajăm asociaţiile patronale şi de afaceri să distribuie invitaţia de participare către firmele membre.

 

VIDEO: Fragmente de la conferinta

 

  • Partea 1: Scott Jacobs, Mihai Ionescu (ANEIR), Maria Grapini, Pavel Pughin, Andreea Vass
  • Partea 2: Valentin Mocanu (Secretar de Stat la Ministerul Muncii), Mihai Gogancea Vatasoiu (ANAF), Dr. Iordan Barbulescu (SNSPA), Ramona Ivan (BCR)
  • Partea 3: Dragos Pîslaru (Grupul de Economie Aplicata), Liliana Scelcunov (consilier in cadrul Ministerului pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale), Viorel Dobrescu, Pavel Pughin
Modificat sâmbătă, 07/11/2009 1379 de vizite
Un proiect
Programul Operational Dezvoltarea Resurselor Umane/Proiect cofinantat din
Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati www.fonduri-ue.ro
Parteneri:
Activitatile proiectului Inscriere Harta site Contact Termeni şi condiţii

2009. Toate drepturile rezervate.